DILEMA VECHE (Anul II nr.57/ 18-24 febr. 2005)
Lumea vazuta de Fikl
- interviu cu pictorul Gheorghe Fikl -
Pîna pe 13 martie, puteti vizita la Galeria Posibila (...)
expozitia de pictura "boi si cabdelabre" a artistului
timisorean Gheorghe Fikl. Expozitia a fost în ianuarie în
Timisoara, iar dupa 13 martie va pleca la Arad. Daca îi veti
calca pragul, veti descoperi o lume stranie, suprarealista - ai
spune - , lumea lui Fikl, populata de tot felul de animale (boi,
cai, cîini sau oi) asistate de îngerasi si puse în
contexte "elegante", cu draperii si candelabre. Unele
tablouri sînt pictate direct pe blanuri de animale. Fikl este
el însusi un personaj interesant, care, în afara de
pictura, a facut printre altele si muzica (a cîntat la pian
în trupa de jazz a lui Liviu Butoi.) Asa cum am anuntat în
numarul trecut, sîmbata si duminica Gheorghe Fikl si-a asteptat
publicul în galerie la o cana de ceai. Am profitat si eu de
ocazie sa schimb doua vorbe cu el.
Din câte observ esti un iubitor de animale.
Cum arata lumea Fikl? Ce legi o guverneaza?
Nu stiu ce legi, eu de-abea o descopar acum. O creez încontinuu,
de mult timp. Am creat-o si prin intermediul muzicii, si prin scenografie,
si prin pictura. Ceea ce fac acum e o etapa în descoperirea
acestei lumi. Înainte, de exemplu, lipeam cuie si vopseam
fiare. În viitor, o sa-ncerc sa înglobez tot, sa îmbin
si muzica, si scenografia, si pictura.
Deci te gîndesti la o formula fusion?
Da, ma atrage tot ce e live si vreau sa adun toate abordarile acestea
la un loc. Ma gîndesc la o lucrare mare, care sa fie un fel
de performance. As vrea, de exemplu, sa se cînte ceva la orga.
Dar nu asa simplu, trebuie sa ma gîndesc la o formula care
sa ma satisfaca... Am deja ceva în sensul acesta, o lucrare
care se afla in progress: atelierul meu. Este ceva cu lucrari turnate
în bronz si chiuveta acoperita în exterior cu blana
de capra nu stiu de care, mongoleza - e frumoasa; în plus,
atelierul meu e plin de blanuri de tot felul care asteapta întinse
pe sasiuri sa le pictez. M-am gîndit odata chiar sa expun
atelierul... În schimb, lucrarile acestea din expozitia mea
de acum nu-mi dau îndeajuns sentientul de live (desi nu apar
pe sticla si poti vedea si pipai materialele din care sînt
facute). Chestia asta nu ma multumeste. Nu e ca în teatru
unde - orice piesa s-ar juca, oricît de banala - se întîmpla
ceva extraordinar prin jocul acela live. M-am gîndit ca ar
trebui sa ajung si eu, prin plastica, la nivelul acesta de impact
si de comunicare cu celalalt. Lucrurile pe care le-am facut pîna
acum anunta ceva - fara sa stiu eu ce. Trebuie sa le urmaresc, sa
le descopar. Daca esti sincer si ai o motivatie curata, îti
gasesti cu siguranta drumul.
Care e motivatia ta?
În nici un caz nu fac asta ca sa vînd sau pentru glorie.
De exemplu, nu m-am gîndit nici o secunda când am facut
lucrarile din expozitia de acum ca le voi vinde. Asta e modul meu
de viata si nimic mai mult. Nu am alta treaba (norocul meu!). Pictez
pentru ca acesta este modul meu de a comunica cu ceilalti.
Pai, daca nu ai alta treaba si nici nu pictezi pentru a vinde,
cum rezisti?
 Modest,
asa... Din cînd în cînd, mai vînd ceva lucrare.
Dar, drept sa-ti spun, mie-mi pare teribil de rau cînd vînd
tablouri, pentru ca ma atasez de ele. De pilda, din expozitia asta
de acum, cel mai rau mi-ar parea daca s-ar vinde lucrarea cu calul
(lucrarea a fost deja achizitionata de un colectionarm n.m. - C.
P.-B.). Atmosfera cînd am facut acest tablou a fost deosebita,
una de multa bucurie amestecata cu multe alte lucruri pe care nu
pot sa le descriu... Oricum, ceva foarte important pentru mine,
si de aceea nu-mi vine sa o vînd pe bani. Mie-mi place sa
pictez pentru placerea mea. De exemplu, mi-am luat (pe bani putini)
o casa într-un sat aproape parasit din Ardeal si, cînd
ma duc acolo, fac picturi ca acelea rusesti, plein air. Pentru mine,
nu le arat la nimeni.
De ce nu le arati?
Pentru ca sînt chestiuni intime. Pentru ca nu intra în
proiectul meu, prin care vreau sa comunic cu ceilalti. Pe acelea
le pictez de placere, asa cum as mînca ceva bun. Am un contact
cu natura mult mai fain decît turistul care face poze. E placerea
mea personala si nimic mai mult.
Vad ca ai placeri pe care le aveau pictorii si acum vreo suta si
ceva de ani.
Sa stii ca asta e o problema. Unii mi-au zis ca ce pictez eu acum
putea fi facut si prin anii '40-'50, ca nu fac arta contemporana.
A venit la mine si profesorul meu de facultate si mi-a zis: "Îmbraca
dom'le, cîinele asta (unul din cîinii pictati de Fikl,
n.m. - C. P.-B.) în staniol. Sa fie mai contemporan".
Aici m-a spart! Pe de alta parte, nu as fi putut sa fac lucrurile
astea prin anii '50, pentru ca atunci nu puteam sa lucrez pe calculator
în "Photoshop" - eu, înainte sa ma apuc sa
pictez un tablou, îl construiesc din colaje, montari si prelucrari
succesive în calculator.
Dar staniolul sau televizoarele fac arta contemporana?
Uite ca unii asa gîndesc. Daca te duci acum la facultate,
vezi ca aproape toti studentii gîndesc la fel. Nimeni nu mai
are curajul sa înceapa ceva din pictura. Se tem sa nu fie
acuzati ca nu fac arta contemporana.
Deci tu nu ai complexe din astea.
Pai, nu am, ca daca as fi avut, ai fi vazut cîinele îmbracat
în staniol.
A consemnat Cezar PAUL-BADESCU
(Ilustratii: Femeie cu curcan, Taur cu cortina)
|
