„CULTURA”  (Nr.9/9-15 martie 2005)

Cine este Gheorghe Fikl?

Artist timisorean, absolvent al Universitatea de Vest, sectia Pictura (dupa vreo doi ani
la Arte prin Cluj, înainte de a se înfiinta facultatea si la Timisoara), Fikl expune pâna pe 13 martie "Boi si Candelabre" în Bucuresti, la Galeria Posibila (pe str, Popa Petre, 6)

Sugestii de pietate în figuri îngeresti, framântari carnale, sexuale, violente, asocieri de tauri si cortine, de vieti spintecati atârnând de bolta vreunui San Pietro, o oaie cu figura blajina suspendata în tuse roz si vegheata de îngeri. Candelabre si efecte fotografice, nu în ultimul rând, suport de pictura pe blana de cal. Si mari dimensiuni, de 2 pe 2,85 m.

Galeria te primeste cald, cu peretii si sobele colorte, cu Fikl. Rezist tentatiei de a cauta sensuri si înterpretari, de a patrunde expresia vizuala cu bocancii propriilor mele speculatii si intru în vorba cu artistul. De mic copil am fost pictor, Scoala de arte, liceul de matematica-fizica, exmene si ani petrecuti prin facultate. Singurul lucru care îmi ramâne din însiruirea experientelor timpurii este felul în care ajunge acest om la constientizarea tot mai deplina a drumului catre care se îndreapta, a apartenentei la un anume fel de exprimare. Prima mea lucrare a fost atelierul. Am îmbracat totul în blana, în piele, am adus draperii de catifea rosie, candelabre vechi. Tot de atunci blana devine o cautare - diverse tipuri de blana, de dimensiuni diferite, într-o speculare a temei. Pentru ca nu textura si nici pe departe complexul de simboluri pe care încercam sa-l gasesc eu motiveaza alegerea acestui suport. Dincolo de "psihologii care ar putea sa explice ceva din toate astea", Fikl raporteaza fiecare intentie a sa, inclusiv alegerea suportului, la tema: tema pe care o identifica cu ritmul întregului gest creator, regasit în fiecare lucrare în parte, firul rosu ce da coeziune unui atare continut si a întregului totodata. Ca si în muzica! De altfel, muzica întra în discursul sau ori de câte ori vorbeste despre pictura. Muzica si teatrul, ca o armonie a combinatiilor, în formula exacta a întemeierii unei lumi. Cred ca toate lucrurile astea merg spre tema, adica spre lumea pe care o creez. Sunt niste scenografii. Un bullterrier relationat cu îngeri - e deja o tema acolo. Nu e suprarealism doar când pui caruta în fata calului si gata. Ma leg de cuvântul aceasta ca de o prima pârghie sigura si simt deja ca intru pe un teren stabil. Ne linisteste întotdeauna logica definitiilor, iar retetarul se naste imediat: exista trasaturi comune, mituri si simboluri. Si de aici e usor sa oferi punti de legatura cu toate lucrurile pe care le stii. Termenul de referinta se epuizeaza însa aproape instantaneu. Nu pot spune ca sunt un suprarealist. Înca nu am epuizat totul, înca nu am consumat tema. În definitiv are dreptate: nici nu poate fi totul atât de simplu, trebuie sa fie mai misterios, mai stimulativ. Încep sa vorbesc cu propriile lui cuvinte.

Povestea e unica în cazul sau si o afirma cu convingere. Daca în alte situatii esti liber sa-ti construiesti propriile povesti, fata în fata cu lucrarile lui, te agita ideea ca trebuie sa gasesti acea idee, singura care da sens imaginii. Începi cu afisul hand-made de la intrarea în galerie. Continui cu camera gri, ajungi la lucrarile de mari dimensiuni din camera rosie (parca anume rosie pentru picturile expuse acolo) si revii la camera verde la Taurul pe violet si la Bull-terrier cu candelabru si întelegi ca nu dimensiunile mari sau experimentarea tipurilor de suport te impresioneaza mai ales. Ci stiinta regizarii unor compozitii, scenografia asocierii de elemente. Aleg elementele, le fotografiez si le montez pe computer. Toata schita e facuta acolo pe calculator. Ajunsa pe pânza, imaginea se transforma total, dar compozitia, asocierile, tensiunile - toate astea le vad deja pe suportul digital. Ma documentez: dintr-o suta de curcani, curcanul pe care îl fac eu ajunge sa fie un laviu nesemnificativ, dar îndelung cautat. E ca în muzica: îti scrii partitura si dupa aceea trebuie sa înveti si sa o cânti, sa traiesti momentul respectiv." - Si aceasta ar fi pentru tine momentul de pânza? "Asa este. Iar când ajung la pânza, las de-o parte elementele rigide ale fotografiei si încep sa pictez. Candelabrul de la "Cal si Candelabru" este ( în fotografie), un candelabru de sristal foarte migalos lucrat. Dar eu, dupa ce am pictat laviurile respective, nu am putut sa-l las asa, a trebuit sa ma joc cu ritmul întregii lucrari.

Gheorghe Fikl este un artist nou la galeria Posibila si printre expozitiile bucurestene. Cu o tehnica specifica, venind dintr-o alta zona si dinamica artistica. Fikl pare un personaj exotic - mister si suprarealism. În fond, însa, e vorba de un tip care are multe de spus si le spune cel mai bine pe pânza, cu nervul necesaar exprimarii vizuale puternice si cu inconstienta celui iesit din lume.

Cosmina MATEI

(Ilustratii: Femeie cu curcan, fragment din galerie, in prim plan Femeie cu curcan, fragment din Cal si candelabru)

« BACK